Vestea dimineții de la Digi RCS RDS: niciodată nu a mai oferit asta gratuit și te ajută mult

de: Alexandru Puiu
17 08. 2021

După ce a anunțat niște rezultate financiare demne de invidiat, Digi RCS RDS vine cu o ofertă de nerefuzat atât pentru abonații existenți, cât și pentru abonații noi.

Pentru o perioadă de timp limitată, Digi RCS RDS a decis să-ți ofere o serie stufoasă de opțiuni și servicii complet gratuit. Important este să te abonezi la serviciul de televiziune digitală al companiei și să profiți în tihnă de trei luni gratuite de acces.

Digi RCS RDS – ce este oferta TV când TVde nimeni

Între 16 și 29 august, în a doua jumătate a lunii august, Digi RCS RDS aduce extraopțiuni pe săturate, pentru zilele în care abonații vor să aibă timp doar pentru ei, după cum se arată în comunicatul companiei. În consecință, clienții noi sau existenți care aleg pachetul TV Digital pot opta, în aceeași comandă, pentru oricâte și oricare dintre extraopțiunile TV, iar acestea vor fi gratuite în primele 3 luni. Campania TV când nu TVde nimeni se desfășoară în perioada 16 – 29 august, exclusiv online, pe site-ul https://www.digi.ro/tv-cand-nu-te-vede-nimeni, iar oferta este valabilă pentru contractele cu o durată de 24 de luni.

Ca să înțelegi mai bine despre ce este vorba, ai în vedere faptul că orice clienții care doresc să beneficieze de această promoție trebuie doar să comande online pachetul TV Digital (abonament nou sau upgrade), iar în cadrul aceleiași comenzi să selecteze una sau mai multe extraopțiuni (HBO, Maxpak, Film Now, 4K). Nu trebuie omis faptul că extraopțiunile se pot recepționa doar dacă utilizatorul deține un echipament digital compatibil cu pachetul TV Digital. În funcție de televizor, se poate opta pentru un decodor sau pentru un modul CI+.

Pentru că vorbim de o infrastructură de fibră optică, Digi RCS RDS retransmite către terminalele abonaților până la 180 de canale TV, în pachetul Digital, permițând conectarea mai multor televizoare la rețea. De asemenea, abonații pot viziona programele preferate pe mai multe device-uri mobile și în afara locuinței, prin intermediul platformei Digi Online, unde pot fi urmărite peste 90 de canale TV online, inclusiv anumite extraopțiuni.

Deși am înțeles clar faptul că trebuie să-ți faci un abonament pe 24 de luni pentru profita de cele trei luni de acces gratuit la oricare sau toate dintre opțiunile Digi, de un detaliu nu sunt sigur. Nu înțeleg dacă, după cele trei luni de probă gratuită, trebuie să plătești accesul la respectivele opțiuni suplimentare sau le poți dezactiva fără emoții și să rămâi doar cu abonamentul de bază.